Ultima scrisoare

" Sfârşitul a venit fără de veste...

Esti fericită?
...Văd că porţi inel...

Am înţeles... voi trage dungă peste
nădejdea inutilă;
Fă la fel...
Nuu... nici un cuvânt... nu-mi spune că-i o formă,
Cunosc însemnătatea ei deplin...
Ştiu... voi aveţi în viaţă altă normă...
Eu însă..în faţa normei nu mă-nchin.
Nu te mai cânt în versuri niciodată,
mai mult în drumul tău nu am să ies...
Nu-ţi fac reproşuri... nu eşti vinovată;
Şi n-am să spun că nu m-ai înţeles.
A fost desigur, numai o greşeală...

Putea să fie mult ...
nimic n-a fost.

În veşnicia mea de plictiseală
Tot nu-mi inchipui ca puneai vreun rost.
Şi totuşi... totuşi câteva atingeri
au fost de-ajuns să-mi deie ameţeli.
Vedeam văzduhul fluturând de îngeri
lumină-n noaptea mea de îndoieli.

Când degete de Midas am pus magic
pe frageda fiinţă-a ta de lut,
simţeam în mine murmurul pelagic
al sfintelor creaţii de-nceput.
Vedeam cum, peste vremuri se înalţă
statuia ta de aur greu, masiv,
Cum serioase veacuri se descalţă
Şi-ngenunchiate rânduri submisiv
la soclul tău dumnezeiesc aşteaptă
să le întinzi cu zâmbet liniştit
spre sărutare adorata dreaptă
'nainte de-a se şterge-n înfinit.

Ooo.....

de-am fi stat alături doar o oră...
ai fi rămas în auriul vis
Ca o eternă... roză auroră
de neînţeles...de nedescris.






....
Ireversibil s-a-ncheiat povestea
şi nici nu ştiu de ai să mai citeşti
Din întâmplare rândurile-acestea
în care aş vrea să... fii ce nu mai eşti.



...
n-am să strivesc eu visul sub picioare
n-am să pătez cu vorbe ce mi-i drag.
Aş fi putut să spun: .....

"Eşti ca oricare "...
Dar nu vreau în noroaie să mă bag.

De-ar fi mocirla-n jurul tău cât hăul
Tu vei rămâne nufărul de nea
ce-l oglindeşte beat de pofte tăul
ce-l ţine candid...amintirea mea.
Vei fi acolo pururi neîntinată,
Te voi iubi mereu fără cuvânt,
şi lumea n-o să ştie niciodată

De ce nu pot mai mult femei să cânt...



Acolo sub lumina de mister,
scăldată-n apa visurilor lină
Vei sta, iubită ca-ntru-un colţ de cer,
o stea de seară blândă şi senină.



...
Iar când viaţa va fi rea cu tine
Când au să te împroaşte cu noroi,
Tu fugi în lumea visului la mine
vom fi acolo singuri, amândoi...
Cu lacrimi voi spăla eu orice pată,
Cu versuri nemaiscrise te mângâi;
în dulcea lor cadenţă legănată
te vei simţi ca-n visul tău dintâi.



...
Iar de va fi.. cum simt mereu de-o vreme

Să... plec de-aicea de la voi... curând,
Când glasul tău vreodat-o să mă cheme,
Voi reveni la tine din mormânt.
Iar de va fi să nu se poată trece
pe veci pecetluitele hotare,
M-aş zbate-ngrozitor în ţărna rece,
plângând în noaptea mare...
tot mai mare..."

Iar dacă o asculţi recitată de Florian Pitiş(R.I.P.) ...vei simţi cum fiecare cuvânt spus te apasă pe amintiri,pe dorinţe..