Monotonie

Dumnezeu îmbrăcat in negru se plimb-agale printre noi..şi tace.

Chipul lui ia forme diverse :

e zambetul voios şi senin al unei copile cu părul bălai care priveşte cerul în timp ce îşi ţine mama de mână
e privirea albastră a bătrânei care iţi mulţumeşte sincer pentru pâinea ce i-o dai
e ghiocelul dăruit de colegul tocilar de bancă pe care dintro dată îl vezi "chiar drăguţ"
e gestul de amabilitate al domnului care îşi cedează locul doar pentru că te-a auzit spunând la telefon "Mă grăbesc şi coada asta parcă nu se mai termină!.."
e îmbrăţişarea caldă şi emoţionantă a iubitului care tace şi te iartă atunci când îi greşeşti
e atracţia misterioasă pe care o simţi faţă de tânărul cu privirea pierdută, în timp ce te plimbi seara pe plaja din Vamă
e senzaţia pe care o ai prima oară când intri in mare
e vorba dulce a mamei care te învaţă despre viaţă
e privirea scurtă şi încurajatoare a profului,la un examen dificil
e "O sa fie bine,toate au o soluţie" rostită de persoanele de la care te aşteptai cel mai puţin
e căldura şi bunăvoinţa surprinzătoare din vocea funcţionarei cu ochii obosiţi
e sincerul "la mulţi ani" urat de amicul cu care nu ai mai vorbit de foarte mult timp.
Dumnezeu se îmbracă în negru.
Crede că astfel nu e văzut şi că îl putem confunda cu propriile noastre umbre.
Dumnezeu preferă negrul pentru că ne lasă nouă bucuria de a ne colora vieţile aşa cum vrem.

...